Context! Am constatat că în ultima vreme au apărut o serie de creatori pe youtube care au decis să-și împărtășească poveștile prin desene și text, dar cum eu am un talent la desen care tinde spre zero și o voce de bidon spart am decis ca îmi voi scrie poveștile. Nu vă așteptați să fie cele mai interesante povești din lume, dar cum l-ați citit pe Creangă, mă puteți citi și pe mine…. Cine știe, poate în câțiva ani sunt în programa de BAC… aș râde bine.

Avertisment! M-am străduit mult să aleg ordinea în care să scriu poveștile, dar cum încă nu știu ce voi scrie, voi scrie aproximativ cum mă taie capul, asta e….

Ca să înțelegeți prima poveste aveți nevoie de puțin cotext. Trebuie să știți că eu am locuit în căminul 4 din campusul Observator din Clujangeles pe toată perioada anul I de facultate. Ar mai trebui să știți că în anul I toate facultățile din UTCN au obligatoriu sport în programă. Din foarte multă grijă și respect față de studenți universitatea a decis ca toți studenții să facă orele de sport în locații ce se aflau la distanțe considerabile de camine sau de locul unde făceau restul cursurilor. Cea mai celebră locație era clădirea de pe Bulevardul Muncii. Programul meu pentru acele minunate zile de luni arăta cam așa: 3 cursuri, adică 6 ore de la 8, 2 ore pauză și apoi 2 ore de sport. Teoretic nu-mi încălca nimeni nici un drept, avem doar 8 ore pe zi, practic, între locul unde se terminau cursurile și locul unde făceam sport era un drum cu autobuzul de vreo 40 de minute (am aflat ulterior de la un șofer de taxi că acea linie de autobuz era cea mai lungă din Cluj, 23 de km), deci acele două ore nu erau bune de aprope nimic… nici nu ajungeai bine la cămin că trebuia să pleci, nici să pierzi vremea în oraș nu era neaparat pont….oricum merci UTCN că te-ai gândit la bunăstarea studenților și ai mai cumpărat niște clădiri în care vei mai pune niște birouri luxoase sau vreo sală de conferințe în care nu vor avea voie studenții ca să nu o strice.

Drumul până la sport era doar prima dintre încercări. Profesorii de sport tind mereu să rămână în amintire, iar cel despre care urmează să povestesc nu face excepție. Aflasem de la studenții mai mari legenda celui mai înfricosător profesor de sport din universitate, cunoscut după porecla Țiganu’. Nu cred că mai știa cineva cum dobândise această poreclă, dar după ce îl cunoșteai înțelegeai exact de ce…. Da, era o chestie extrem de rasistă, dar voi băga scuza aia cu “erau alte vremuri”. Acest domn ne-a adunat pe toți le prima ora de sport și a făcut prezentările. Atât dânsul cât și soția erau cadre didactice și maeștri emeriți ai sportului, iar fiica doar cadru didactic. Pot spune că între mine și el a fost dragoste la prima vedere. Eu am ajuns la acea oră foarte obosit și răgușit pentru că citisem mult la bibliotecă cu o seară înainte așa că orice cuvânt scoteam avea un ecou aparte. Sunam ca un bariton veritabil așa că am impresionat din prima cu o glumă pe tema asta după ce am spus atât de tare “PREZENT!” încât m-au pus prezent în toate amfiteatrele din clădire. Regulile cu domnul profesor erau clare : ai prezențe ai trecut. Ne-a anunțat din prima că îi plac glumele, dar până într-un punct… Evident că a trebuit eu să testez să aflu exact unde e acel punct…. La prima oră am aflat repede toate glumele cu care rupea Țiganu’ la chefurile din anii 80-90: “Coniac canoe”, “Cristian Dihor”, “Halbere”,”M-au mai așteptat unii să mă bată… și apoi le-am dus portacale la spital când i-am vizitat”. Poveștile erau enorm de multe, unele de la studenți, altele de la domnul profesor însuși. Am aflat ulterior că avea specializare în tir și arte marțiale, evident asta a contribuit mult la legendă. Semestrul a continuat fără evenimente majore câteva săptămâni, adica cei cu barbă erau întrbați dacă sunt preoți și dacă rup cu barba ciorapii fetelor, cei fără barbă aveau alte defecte, ore dinastea pline de complimente și spectacole de stand-up cu prezență obligatorie. Orele se încheiau cu un obicei destul de interesant, domnul profesor dădea următoarea comandă, a cărei menire nu o cunosc, dar nu mă prea deranja:”Pentru dumneavoastră și publicul spectator la 3: Trăiască! 1,2,3… ” moment în care auzeai o turmă anemică de studenți încercând să strige “Trăiască!”, evident că dacă nu era mulțumit comanda se repeta ca să putem pleca… Deși eram destul de rar ținta glumelor la un moment dat am zis să văd cam unde e limita. Jucam tenis de masa cu un coleg care se plângea de calitatea paletelor așa că domnul profesor i-a adus o paletă de badminton să vadă dacă merge mai bine. Apoi a luat paleta de tenis și m-a pus să servesc… a rupt fileul apoi i-a dat paleta colegului mei și i-a zis să joace mai departe. Nu m-am putut abține și am comentat că dacă a fost atinsă de domn’ profesor paleta va merge perfect. A râs și a căutat un răspuns… nu prea bun că altfel mi-l aminteam. Dialogul a continuat cam așa.
Eu: Cine e ca dumneavoastră? Cu 3 faculăți..
Profu: Cum adică?
Eu: Educație, Fizică și Sport
Profu: Băh tu mă iei peste picior.
Eu: Sunteți foarte perspicace…

Da, eram un mic țăran, dar m-am simțit foarte bine. Am scăpat cu viață din discuția aia, deci nu antinsesem limita…

Câteva săptămâni mai târziu jucam basket cu alți 4 colegi. Da, ne-au chemat in NBA după…. Moment în care apare domnul profesor și strigă la noi din celalt capat al sălii: De ce sunteți 5 la basket? Moment în care am răspuns: Pentru că e democrație! Da, găsisem limita: Am auzit-o pe aia cu nesimțirea și tupeul și toate celalte lucrurile bune pe care le spune un profesor de 60 de ani luat la mișto de un boboc… Practic eram ferm convins că pot pleca din UTCN ca să termin o facultate… La finalul orei am mers în fața domnului prfoesor și am zis următoarele: “Vă rog să mă scuzați pentru ieșirea de mai devreme!”. Am sperat că măcar termin facultatea, însă răspunsul a fost mult peste așteptări:”Băh! Nu-i nimic, că v-am zis că țin la glume, dar nu mă mai lua și tu așa la mișto de față cu toată sala că sunt totuși profesor doctor… în rest ești simaptic tu așa, ai fi bun de politician…”. Nu vă puteți închipui ce fericit am fost să aud asta. I-am răspuns că nu mă voi face politician că nu vreau să mă înjure toata țara și mi-a răspuns că nu ne-ar strica și niște politicieni ca mine. Nu mai înțelegeam nimic, dar îmi era clar că știam exact unde e limita și că scăpasem. Ajuns în vestiar colegii se uitau cu milă la mine, le era clar tuturor că o belisem, dar i-am surprins cu povestea și am mers mai deaprte. Convins că nu făcuse destule glume, domnul profesor a venit în vestiar să se mai certe puțin cu noi: “Ați făcut duș după antrenament așa cum cere regulementul?”. Evident că nimeni nu avea nici timp nici chef să facă duș împreună cu ceilalți 30 de băieți cu care se schimba în aceeși 15 mp, dar un coleg s-a decis să fie glumeț și a răspuns: “M-am spălat eu pe mâini!”. În acel moment profesorul a răspuns scurt și la subiect: “Și eu m-am spălat pe mâini ca Pilat din Pont, azi ai absență”.

Cam astea ar fi cele mai interesenate întâmplări ale mele cu domnul profesor de sport din facultate. Am contribuit și eu puțin la sporirea legendei. Nu știu dacă mai predă, l-am mai văzut de vreo două ori prin Cluj, dar oricum… folclorul studențesc îi datorează multe povești.

Asta a fost prima poveste, cred că vor mai urma, vom trăi și vom vedea!