Cum să nu-mi dau și eu cu părerea pe o temă legată de școala românească? M-am născut român, deci sunt expert. Tema e clară: trebuie sau nu intrarea specială pentru profesori? Da, în unele școli ca școala primară pe care am urmat-o eu existau și se pare că încă există, un rând de scări mai late, mai bine întreținute, aranjate și dichisite pe care doar altețe… domnii profesori au voie să urce. De ce să meargă sute de elevi pe scări înguste și zeci de profesori pe scări mai largi? D-aia!
Poveștile pe care voiam să vi le spun se întâmplă însă în gimnaziu și liceu, perioade în care am urmat o altă instituție și nu mai exista această regulă. Două rânduri de scări erau, regula nu! Ce s-a întâmplat? Nimic, profesorii erau tot profesori, elevii tot elevi, profii mai faini profitau de întâlnirea cu elevii să schimbe impresii (da, am rezolvat cu proful de mate, în cap, pe scări o problemă de admitere la facultate), ceilalți te evitau elegant. Ca în viață…
Ce aveam erau legitimații de intrare în școală, atât profesorii cât și elevii. Poveștile sunt despre reacția profesorilor la legitimare, dar relevă și reacția la împărțirea scărilor….
Povestea 1:
Eram clasa a 10-a, semestrul 1 deci aveam deja peste 5 ani de când frecventam aceeași instituție, mă cunoșteau marea majoritate a profesorilor, directorii, doar ne-am văzut zilnic 5 ani… Clasa mea era de serviciu, ceea ce însemna că diriginta și un elev stă la intrare și cere legitimații. Am intrat deodată cu profesorul de fizică, am arătat legitimația, iar diriginta mea vrând să facă o glumă îi cere și domnului profesor legitimația. Acesta înțelegând exact situația scoate legitimația și zice pe un ton serios:”Stimată colegă, eu sunt foarte mândru să mă pot legitima ca fiind cadru didactic al acestei instituții și să fiu profesorul unor elevi ca Sebastian”. Termină toată lumea de râs și continuă domnul profesor spre mine:”Vezi măi ce te-am lăudat! Mi-ar mușcat puțin limba de la minciuni” râdem și mergem mai departe. Domnul profesor preda în școală de peste 20 de ani la vremea aceea.
Povestea 2:

Tot clasa a 10-a, tot semestrul 1, tot clasa mea de serviciu. Sebi era de pază la intrare. Intră elevi, intră profesori și intră o doamnă profesoară ceva mai tânără foarte înțepată cu care aveam ora în ziua aceea. O opresc și o întreb: “Doamna profesoară, vă rog să prezentați legitimația!”. Îmi răspunde contrariată și nervoasă că nu are și să nu i-o mai cer. Trec câteva ore și vine ora dânsei. Intră frumos în clasă și începe:”Sebi! Eu sunt de un an jumate în această școală și nu și-a permis nimeni să-mi ceară legitimația! Cum ți-ai permis tu să fii așa obraznic?” Obraznic a cerut obraznic a primit. I-am răspuns sec:”Eu sunt de 5 ani în această școală și nu am nici o problemă să prezint legitimația în fiecare dimineață!”. Am fost obraznic? DA! Aveam dreptate? DA!
Presupun că e clar care dintre cele două cadre didactice erau mai iubite și respectate în școală…
Acest gen de diferență de atitudine a cadrelor didactice este fix motivul pentru care se stârnesc discuții în orice înseamnă educația românească. Sunt profesori care știu că respectul se câștigă și profesori care cred că e atașat de catalog!
Trebuie intrare pentru profi?
Sunt profi pe care i-ai lăsa în față fără să-ți ceară și profi pe care nu i-ai lăsa să intre deloc!