Sărim din nor în nor şi vrem,
Să credem că avem,
O plasă de siguranţă ,
în care să cădem.
Când norul dispare,
Ne lovim de-asfaltul realităţii,
Dulcea suferinţă de-a fi om.
Uităm de norii , care ,
ne fereau de lumea mare.
Reşedinţa mea celestă,
se ascunde înspre zori
şi simt realitatea,
printre anii zburători.
Draga mea, voiam să-ți dau o veste bună, Voiam să te anunț că ai scăpat... N-am să te mai caut niciodată Și nici în...
Onorată adunare a personalităților, Vă rog să ocupați loc, începem! Neatentule! Lasă telefonul! Nu, speranță, nu ne va...
Oare cum e să trăiești ca frunza-n vânt?Să te lași purtat de orice adiere, să cazi,Să te ardă soarele amiezii și să nu...
0 Comments