Sărim din nor în nor şi vrem,
Să credem că avem,
O plasă de siguranţă ,
în care să cădem.
Când norul dispare,
Ne lovim de-asfaltul realităţii,
Dulcea suferinţă de-a fi om.
Uităm de norii , care ,
ne fereau de lumea mare.
Reşedinţa mea celestă,
se ascunde înspre zori
şi simt realitatea,
printre anii zburători.
Te rog să iei o foaie de hârtie.Acum te rog scrie-ți numele pe ea.Acum mototolește-o cât mai tare.Arunca-o în sus și...
Am găsit în fundul sertarului un stilou vechi de-al meu.Am schimbat rezerva și am început să scriu...Fără să-mi dau...
Pe cărările vieții, pașii mei rătăcesc, căutând lumina în umbrele trecutului. Amintirile se ivesc, ca frunze-n vânt,...
0 Comments