Dacă toate speranțele mele,
S-ar transforma, subit, în cărămizi,
Blocul construit cu ele ar putea atinge cerul,
Dar mi-e frică să ating acel infinit,
Mă sperie culoarea, îmi aduce aminte…
Dulce poate fi uitarea în care-am îngropat,
orice regret…
Voi construi case pe cel mult două nivele,
Cartiere, orașe, țări, iar pe ultima….
Îmi voi scrijeli numele, alături de al tău
măcar în eternitate,
să fim pe veci împreună…