Cred că o mare parte din existența umană s-ar putea rezuma la fraza “Da-ți-mi un etalon și mă voi compară, dar în oglindă nu mă voi uita…”.
Încă de la cele mai fragede vârste ni se induce ideea că trebuie să ne comparăm, nu e foarte clar cu cine și de ce, dar trebuie.
Mulți cred că au experimentat asta, cam în același timp cu primele evaluări, cam atunci apar celebrele “Tu de ce n-ai luat foarte bine? De ce n-ai înțeles că de aia e pus sau acolo ca să spui ce reprezintă punctele cardinale? De ce n-ai pus și răsărit la est? Uite că ceilalți au știu!”. Trecând peste detaliul că nici acum nu știu care e răsăritul sau apusul, pentru că există Google și Waze și oricum la cum stau eu cu orientarea nu găsesc nici baia fără hartă(voiam să zic bucătăria, dar nu ma crede nimeni). Că să fie treaba și mai frustrantă, comparația mergea doar într-o direcție, adică “eu am luat 6, dar Gigel 5”, nu mergea “Ce treabă am eu cu Gigel? Uită-te în sus! Compară-te cu cei mai buni!”. După vreo 12, 16, 18 ani de școli, depinde cât te țin nervii să faci, în care ai învățat să aspiri la stele și să mature cu tine pe jos, se chinuie alții să te învețe să te uiți în jos. “Da uite X-ulescu câștigă dublu!”, vine clasicul “Da, dar uite că ală câștigă jumate cât tine, uită-te în jos!”.
Acum că ne-am decis care e direcția buna, adică cea în care vrea interlocutorul să te uiți, mai avem vreo două probleme. Decideți-vă încotro mă uit până, nu-mi rup ceva….că sunt sensibil și mi se rupe repede…
Prima ar fi că încercăm să comparăm lucruri pe care nu știm să le măsurăm, precum implicarea, sau interesul, sau pentru cunoscători, harul… Adică cum ți-ai dat seamă că Georgel care stă vis-a-vis de facultate și a întârziat 10 minute la prima oră, e mai interesat de materia aia decât mine care lucrez în domeniu și am întârziat 15 minute din cauza traficului… Întreb și eu….Sau cum ai realizat că mie nu-mi pasă de ședintă când am venit de la două cartiere depărtare, dar îi pasă lui Dorel, care n-a venit de pe strada vecina?
A două problemă e cea cu unitatea de măsură, știți voi, metrul, kilogramul, Bocul…Da, Bocul e unitatea de măsură pentru calitatea vieții în Cluj, prețul per Boc e cam de 200 de euro, dacă nu cumva ești clujean, atunci tu încasezi prețul Bocului… rămâne de elucidat misterul unității de măsură pentru a fi clujean…
Oricum, avem probleme de etalon, adică e cam elastic, ca în bancul cu secretara 1+1 fac cât doriți dumneavoastră!
Adică frecătorul de mentă la stat e inamicul public numărul 1, frecătorul de mentă la privat e erou al muncii socialiste… Sau 20 de ore pe săptămână la un cadru didactic sunt mult mai grele și istovitoare decât cele 45-50 de ore ale unui student la master… care lucrează și exemplele ar putea continua. În altă ordine de idei, etalonul se modifică în timp, cu vârsta, cu interesele, cu funcția…. în principiu cu buzunarul. Adică nu e ok că guvernanții fură, dar e ok să copiezi pentru bursă și când cei care copiază și se eschivează ajung să le predea altora… nici nu mai e trist, e doar scârbos…

Trist! Dar ce să-i faci? Asta e, ăștia suntem cu ăștia defilăm…