Da, sunt un perpetuum mobile,
n-am voie să fiu altceva…
Trebuie să alerg pe o pistă fără început,
fără final și fără scop…
Nu-mi pot permite nici o secundă de răgaz,
Orice timp mort, e timp de gândire,
n-am voie să fac vreo introspecție,
știu prea bine ce și mai ales cine e acolo,
adânc în sufletul meu…
Încerc din răsputeri să ascund amintirea mai adânc,
am luptat prea mult cu ea,
rănile sunt încă sângerânde,
nu-mi permit să mai pierd vreo luptă cu…
mine
sunt un perpetuum mobile ce fug de mine,
Demonii mei interiori sunt bine, unde sunt,
departe… așteaptă să mă întorc ,
în caverna dărăpănată ce stă să cadă, numită suflet,
am primit prea multe vizite acolo,
nu toți musafirii mei au fost ordonați
și aprope niciunul n-a curățat după el,
iar sanctuarul ce-l aveam, e o ruină…
Pierd zile, pierd nopți, nu mă pot opri,
Să pun geană pe geană e ca și cum mi-aș închide singur celula,
în negura ce se așterne, îi văd pe toți, cum au venit,
cum au plecat, ce au luat, ce au lăsat…
Nu am voie să trăiesc în acel trecut,
Nu-mi rămâne, decât…