Deschid, uneori, larg poarta muzeului amintirilor mele,
Doar pentru a vedea micile cioburi de suflet atârnate într-o ordine haotică
pe pereții unei încăperi infinite…
Fiecare exponat îmi aduce în fața ochilor,
Zâmbete, tristeți, aşteptări, dezamăgiri,
Chipuri pe care obişnuiam să le divinizez obsesiv, în mii de scrisori puse în versuri,
Cu destinație precisă, dar trimise la voia întâmplării
Perechi de ochi în care mă pierdeam, pentru a-i putea visa noapte de noapte, pentru prea mult timp
Exponate alese cu strictețe de custozii trimişi de sufletul meu…
Deşi fiecare vizită deschide răni ce se voiau închise,
Iar fiecare exponat e urma unei înfrângeri,
Mereu sunt locuri goale,
Sufletul meu încă aşteaptă…