Era o zi frumoasa de toamna. Orasul prinsese un aer rustic din cauza frunzelor galbene si aramii cazute prin parcuri si pe strazi. Am decis sa merg in una din lungile mele plimbari prin oras, ocazii cu care treceam prin toate parcurile pe care le intalneam. Aproprierea iernii imi creeaza , mereu, o bucurie stranie. Mi-am luat hainele, portmoneul,telefonul si cheile, mereu iau telefonul cu mine, desi niciodata nu ma suna nimeni in aceste perioade de introspectie. Am luat din cuier paltonul de piele al tatalui meu ,care imi place sa cred ca imi da un aer matur si am pornit. Am trecut prin parcul central sa admir pastelul naturii si m-am oprit intr-o mica cafenea , unde vin de fiecare data cand vreau sa meditez. Mi-am aprins o tigara, dorind sa-mi alung gandul care zbura mereu la ea… , dar fumul tigarii ii contura neincetat chipul ,iar spuma cafelei avea culoarea ochilor ei. Am tresarit fortat , ca atunci cand cineva te sperie, dorind sa ies din visare …