Am ajuns si eu intr-un final acasa, dupa lungi plimbari, aproape metafizice , timp in care am interpretat orice interactiune a ei cu mine . Am ajuns la atat de multe concluzii incat eram exact in punctul din care am plecat. Am hotarat sa-mi iau inima in dinti si sa fac ceva in sensul asta. Am hotarat sa fac un gest prin care sa-mi dezvalui sentimentele, pe care ea oricum probabil le banuia .Am pentrecut multe ore in acea noapte facand scenarii peste scenarii despre modalitatea perfecta de a spune ceva simplu si totusi complex, doua cuvinte cat un univers “Te plac”,”Te iubesc”. Visam cu ochii deschisi la tot felul de intalniri perfecte, de la cele simple, iesiri la restaurante , cafenele, concerte, la cele extravagante cu zboruri in tari romantice, precum Franta sau chiar exotice , precum Brazilia sau  cele din Africa . Am hotarat sa o fac simplu si nu prea pompos sa-i scriu un bilet, cu o poezie si o nota de subsul ,explicativa:
“Imi arde sufletu-n vapaie
Ca tu n-auzi a mea chemare
Caci eu te strig din departare
Hai vino ,ingerul meu drag,
Sa treci al casei mele prag
Sa te fac iubita mea
Cat voi trai,nu as putea uita
Chipul tau, lumina mea.

Asta e modul meu ciudat de-a spune ca te plac”

A doua zi dimineata biletul era scris. Nu scrisesem asa frumos niciodata in viata mea…