Am găsit în fundul sertarului un stilou vechi de-al meu.
Am schimbat rezerva și am început să scriu…
Fără să-mi dau seama stiloul preluase controlul și-mi povestea
Mâna nu-mi mai aparținea, iar cuvintele se înșirau ritmic ca într-un vals.
Stiloul ținuse minte tot ce am scris împreună, iar acum dorea continuări…
Știa despre perechi de ochi căprui.. verzi..
Știa despre îmbrățișări și mângâieri.
Știa aproape totul până în ziua când ne-am despărțit.
L-am pus la curent cu finalurile poveștilor ce le știa… și cu noile începuturi.
I-am promis să-i schimb rezerva mai des și să-l pun în temă.
E amuzat și nerăbdator să vadă noile tragi-comedii prin care mintea mea e târâta,
de un suflet mult prea mare și o gură mult prea sinceră…