Am obosit să vă cer să fiți oameni cu noi,
E inutil să m-aștept să ne-ajutați și pe noi,
Căutăm răspunsuri la probelme, griji, nevoi,
Când ar fi fost simplu să ne ajutați chiar voi
Între noi și voi sunt doar câțiva ani,
Și-o bucată de hârtie ce-atestă că sunteți mai mari,
Mai mari peste noi, mai mari peste viață,
Dar o hârtie nu ține loc de omenie…
Doar un lucru mai vreau să cer de la voi,
V-aș ruga să-mi dați timpu-napoi,
Timpul pierdut alergând inutil,
Timpul în care credeam că voi ajunge debil
Timp irosit, pierdut din anii mei de viață,
Voi n-aveți nevoie de mine, ci de-o paiață!
Căci voi ați uitat că erați ca noi,
Mai buni mai răi, mai visatori, mai realiști
Dacă vă spuneam atunci ca veti face niște oameni triști
mi-ați fi râs în hohote-n față,
Iar acum, nici macar nu va pasă…
Și totuși de unde atâta timp să-l irosesc cu voi?
0 Comments